Adrian Ilie

Eu colecționam atunci, ca și acum, tot ce însemna articol, filmări, video, poze... tot ce avea legătura cu Trooper. Ne-am adus aminte că niște filmări avea Lenți Chiriac. Balaurul i-a dat telefon și a aflat că filmările erau la Adi Ilie. L-a sunat și s-au întâlnit. De la această întâlnire a început etapa a doua din viața Trooper.
Adi a decis ca, în funcție de mersul lucrurilor, să ne ajute atât cât se poate. Trebuia să ne adaptăm unor lucruri noi și probabil că cel mai important era faptul că versurile urmau să fie în limba română. Un alt element îl reprezentau instrumentele mult mai bune pe care cântam acum, în condiții mult mai bune și sub îndrumările lui Adi, Geni și Codruț Bendovski. Am pregătit piesele pentru disc și am intrat în studiou. Piesele erau în mare parte compoziții mai vechi, reorchestrate, modificate câte puțin... Dar au apărut și piese noi. Concertele au fost foarte multe și extrem de plăcute.
Am mers mult, prin multe orașe și relația cu Geni era tot mai puternică. Adi Ilie, în limita timpului pe care-l avea liber, venea la toate concertele la care reușea.
Aveam deja trasee făcute, știam unde oprim, unde mâncăm, unde respirăm, totul era planificat.