De la Megarock la White Wolf

În acei ani, rockerii din Târgoviște aveau ca punct de întâlnire parcul. Aurelian frecventa foarte des locul împreună cu prieteni de-ai lui. Acolo l-a cunoscut pe Ionuț Rădulescu.
Era la fel de pasionat atunci când venea vorba de muzică și își dorea să cânte la ghitară. Prin urmare, tocmai își găsise un profesor. Au început să lucreze și într-un timp relativ scurt Ionuț învățase câte ceva. Acum totul era clar. Aveam o trupă: Aurelian (Balaurul) - gh, Alin (Coiotu ) - v, Ionuț (Oscar) - b, Alexandru (Andu)- d.
Totul era foarte încurcat și greu. Balaurul cânta pe o ghitară Doina, amplificată pe un radio vechi, Oscar cânta pe bass-ul lui Andu, amplificat pe același radio, iar Andu nu prea venea la repetiții. Prin urmare am preluat eu și toba. Acum eram și vocal și toboșar. Cea mai de preț sculă pe care o achiziționaserăm era un procesor de bass cumpărat de la unul dintre membrii trupei Proelium, o altă trupă din Târgoviște. Era greu în trei și sculele astea nu ne ușurau deloc misiunea de a cânta ceva... Totuși, repetam zilnic, uneori chiar în scara blocului, la ușa mea, la etajul patru.
Se aduna tot blocul să vadă ce se întâmplă. Ne opream destul de repede pentru că cei mai bătrâni din bloc mureau de cap și ne hăituiau pe culoare.
În acea perioadă au mai apărut câteva piese: Oare Când , Not A Chance și Infernal Doom. Repetam la greu, dar cariera mea de vocalotobar s-a sfârșit în momentul în care unchiul meu, Adi Popa, ghitarist la Chrom Dioxid, m-a sfătuit să aleg unul dintre instrumente. "Decât să faci două lucruri prost, mai bine unul bine". Prin urmare, căutam toboșar.
Totul era atât de greu încât mă gândeam să renunț din nou. Dar eram infectat rău de tot. Pur și simplu nu puteam.