Nebunia

Sala pe care o primiserăm nu arăta extraordinar, așa că a trebuit să-i sudăm noi gratii la geamuri, să reparăm ușile, să acoperim pereții etc.
Repetam ca nebunii până noaptea târziu, pe întuneric, pentru că nu aveam bec în sală. Rezolvaserăm tot în afară de curentul care ducea la bec. Repetam la lumina produsă de lămpile din stații, trecând din piesele noastre în cover-uri sau improvizații pe teme blues. Pe Gabi nu-l mai chemam de mult la repetiții, dar mergeam pe la el sperând să-l convingem pe tatăl lui, care era electrician, să ne facă niște stățioare, pentru care noi cumpăraserăm deja difuzoare. Promitea mereu că le face dar nu se ținea de cuvânt. Asta a pus capac și l-am dat afară pe Gabi.
Prin urmare eram iarăși patru. Eu cu Negative ne ocupam foarte mult de sală, mergeam zilnic să o curățăm, să mai adăugăm ceva... Era primul lucru cu adevărat important: o sală a noastră unde doar noi aveam cheia. Simțeam că ne aparține. Am început iar să furăm covorașe. Urcam la etajul patru, apoi coboram în fugă și luam toate covorașele. Le scuturam bine și le puneam la noi în sală.
Problema frigului era groaznică. Nu aveam nici un fel de încălzire, iar rezistențele nu făceau față unui reșou. Singura soluție era să dea cineva o fugă să cumpere o pâine caldă de la piața din apropiere și apoi să se întoarcă repede cu ea. Rupeam pâinea și fiecare se încălzea la bucata lui. Când nu aveam bani pentru pâine, băgam un bec în priză și ne încălzeam la el.
Aveam în sală un panou de siguranțe imens. Într-o zi, din motive neelucidate, n-a mai funcționat. Nu pricepeam nimic din el, așa că l-am desfăcut tot și am schimbat parțial siguranțele, adăugând și niște sârme în loc de rezistențe. Totuși nimic. Negative a legat două sârme, chiar la sursă, la un cablu gros cât mâna. În cinci secunde sârmele s-au aprins și s-au topit complet. A trecut mult timp până când un specialist a venit să rezolve problema. Deși în sală nu era curent, mergeam aproape zilnic și pierdeam vremea acolo.
Odată rezolvată problema curentului, repetițiile până la miezul nopții au început iarăși și pentru a doua oară am conștientizat nevoia cooptării unui al doilea chitarist. Soluția cea mai la-ndemână - dar destul de pripită - a fost Alior Neicev, care nu a rezistat decât 2-3 zile. Nu era ce ne trebuia. Prima ieșire în afara orașului a fost în Pucioasa. Era un concert de binefacere, toți banii de pe bilete urmând să fie donați unei case de copii. La concert cântau două formații: noi și Proelium. Eram prieteni cu cei doi membri Proelium (Dragoș Brezoi și Radu Piteș). Ei cântau cu tobe, clape și anumite voci imprimate pe bandă, ceea ce la momentul respectiv nu-mi plăcea. În Târgoviște concertul fusese mediatizat de către postul de radio "Radio D" și de către ziarul "Jurnalul de Dâmbovița". La concert au apărut și reprezentanții acestora, Victor Mihalache și Eugen Ghenciulescu (vă mai aduceți aminte?). Pentru noi a fost o reală surpriză.