Primul demo

Într-o zi am aflat că în oraș a mai apărut o trupă. Multă vreme nu m-a interesat. Radu Piteș, care acum cânta cu Proelium, fusese unul dintre chitariștii acestei trupe. Le-am cerut să ne ajute cu sala lor pentru a imprima un demo (era o sală excelentă, obținută cu pile de toboșarul lor).
A fost primă oară când am primit ajutor din partea lui Eugen Ghenciulescu, rugându-l să ne împrumute un deck pentru imprimări. Am adus tot ce aveam nevoie și l-am rugat pe Dragoș Brezoi să ne ajute la mixer. Am înregistrat trei piese (Trooper s Prayer, Remember și Oare Când?) într-o manieră mai mult live. Nu am fost mulțumiți de modul în care a ieșit vocea, așa că am imprimat din nou, de unde și cele două variante în care există acest demo extrem de rar.
Nici Negative nu a fost mulțumit de prestația lui pe demo, și a decis să se autopedepsească dormind o noapte sub cerul liber, pe marginea de beton ce înconjoară sediul Prefecturii din Târgoviște. Familia lui nu-l sprijinea deloc în alegerea muzicală pe care o făcuse și asta îl întrista și mai mult. Voia să-și demonstreze lui că este foarte bun.
În trei săptămâni piesa Remember a ajuns pe locul I în topul unui post de radio local, Radio Minisat. Totuși înregistrarea nu ne mulțumea și căutam în permanență noi metode de a reimprima materialul în condiții mai bune.
Am început să mă apropii de Radu Piteș. Era un ghitarist care studia, repeta și avea chef să cânte mereu. Într-o zi, când mergeam cu el pe stradă, m-a întrebat de ce nu ne mai luam un ghitarist.
I-am răspuns că avem chiar mare nevoie dar nu găsim o persoană potrivită. S-a uitat în jos și a răspuns că poate ar putea fi chiar el persoana potrivită. Mi-a explicat că a părăsit Proelium și că vrea să cânte cu noi. L-am cooptat în aceeași zi. Era începutul lui 1998.
Radu venise cu instrumentele proprii, așa că aveam pe ce să cântăm, dar sala începea să nu mai fie ceea ce ne doream. Trupa care repeta în sala unde înregistraserăm demo-ul, Cerulean Gates, stătea cam prost la capitolul scule. Prin urmare, am făcut o înțelegere în urma căreia noi veneam să repetăm în sală cu ei, iar ei puteau să se folosească de o parte din echipamentul nostru la repetiții. Totuși, nu am renunțat la vechea sală în mod oficial. Cântam pe o stație închiriată de la Laurance (v. Chrom Dioxid), în schimbul căreia noi îi aduceam produse în valoare de 30.000 lei pe săptămână de la en-gros-ul la care lucra Negative.
Nu eram foarte încântați de faptul că cei de la C.G. foloseau tobele noastre și stațiile fără să contribuie cu nimic la plata lor. Ne-am certat și am plecat din nou în sala noastră. Venise momentul pentru a încerca înregistrarea unui nou demo. Pentru prima oară în cinci. Am înregistrat piesele: Horizons, No Tomorrow, Oare Cănd? și Trooper s Prayer. Normal, experiența noastră era minimă și nu a ieșit nici acum ce trebuia. Cei din C.G. încercau să scape de toboșarul lor și evident rămâneau fără sală. Așa că Laurențiu Popa, ghitaristul lor, a venit cu un nou om, Ionuț Covalciuc, să-l pregătească pe ascuns pentru a prelua postul de toboșar. Le-am pus sala și tobele noastre la dispoziție.
Lucrurile nu avansau foarte repede și ei continuau cu vechiul lor toboșar. Lui Balaur i s-a propus să se alăture trupei lor, ceea ce s-a și întâmplat. Ne-am mutat iar în sala lor, totuși Ionuț Covalciuc repeta în sala noastră.
Am avut primul concert important alături de Iris. A fost magnific. Totuși, greutățile continuau. Am fost nevoiți să dăm stația înapoi din lipsă de bani. În ziua concertului cu Iris, Balaurul primise ghitara Hamer pe care o avusese unchiul nostru Adi. În scurt timp, Balaurul a acceptat să fie și clăpar în alt grup targoviștean, grup ceva mai vechi: Anguish. Acum cânta in trei trupe și toate repetam în aceeași sală.