UN SINGUR DRUM
„Să nu te apuci niciodată de un lucru, dacă nu ai suflet”
… 1992-1993 primăvara, viața, nu aveam foarte mult curaj, așa că așteptam să se întunece afară un pic, apoi mergeam în parcul din orașul meu, Târgoviște, pentru a-i pândi pe cei de la Chrom Dioxid cum repetau.
Stăteam și mă uitam în fiecare seară printr-o spărtura dintr-un geam. Priveam atent mereu și mă bucuram de fiecare dată. Eram convins că este cea mai tare trupă din lume. Aveau scule, cântau cu putere, mie-mi transmiteau o energie și o bucurie extremă. Totul era la maxim. Într-un târziu am avut curajul să merg și în sala lor, atunci când avea loc o repetiție. Soc total! Instrumentele erau la doi-trei metri de mine, pereții acoperiți cu postere, afișe, lumini … iar sunetul era atât de puternic încât îl simțeam în stomac.
Nu mi-a fost greu să mă decid: „Vreau o trupă!”
Nu a trecut mult și împreună cu fratele meu (Aurelian Dincă) am început să lucrăm la diferite idei. I-am convins pe doi colegi din clasa mea să se alăture trupei. Astfel: Alin și Aurelian Dincă, Eduard Enuță și Răzvan Voicu au constituit prima formulă a trupei. Nu a durat, dintr-o groază de motive. A doua încercare a fost compusă din: Alin și Aurelian Dincă plus vărul nostru Alexandru „Andu”, care în scurt timp și-a și cumpărat o ghitară bass.
Treaba nu prea mergea, așa că am renunțat.
Timpul trecea și nu mai rezistam. Trebuia să reformez trupa. Primul pas era să gasesc un nume. Am hotărât că cel mai potrivit este Megarock. Făcusem chiar și un logo și deja simțeam că sunt cu un pas înainte. Totuși era aproape imposibil să găsesc oameni competenți. Chiar dacă nu aveam cu cine să repet, am nceput să compun. În câteva zile i-am arătat lui Aurelian o idee, el a completat cu o idee a lui, astfel apărând prima piesa a trupei: Frica De Moarte.
L-am adus iar pe Alexandru în trupă și am nceput să compunem noi și noi piese: Pedeapsa Capitală, Megarock, Creatura etc.
Alexandru nu mai cânta la bass, acum era toboșar.
Încă o experiență eșuată a fost încercarea de a procura niște tobe. Muzical nu se mai întâmpla nimic, așa că, din lipsă de ocupație, am schimbat numele trupei în White Wolf.
DE LA MEGAROCK LA WHITE WOLF
În acei ani, rockerii din Târgoviște aveau ca punct de întâlnire parcul. Aurelian frecventa foarte des locul împreună cu prieteni de-ai lui. Acolo l-a cunoscut pe Ionuț Rădulescu.
Era la fel de pasionat atunci când venea vorba de muzică și își dorea să cânte la ghitară. Prin urmare, tocmai își găsise un profesor. Au început să lucreze și într-un timp relativ scurt Ionuț învățase câte ceva. Acum totul era clar. Aveam o trupă: Aurelian (Balaurul) – gh, Alin (Coiotu ) – v, Ionuț (Oscar) – b, Alexandru (Andu)- d.
Totul era foarte încurcat și greu. Balaurul cânta pe o ghitară Doina, amplificată pe un radio vechi, Oscar cânta pe bass-ul lui Andu, amplificat pe același radio, iar Andu nu prea venea la repetiții. Prin urmare am preluat eu și toba. Acum eram și vocal și toboșar. Cea mai de preț sculă pe care o achiziționaserăm era un procesor de bass cumpărat de la unul dintre membrii trupei Proelium, o altă trupă din Târgoviște. Era greu în trei și sculele astea nu ne ușurau deloc misiunea de a cânta ceva… Totuși, repetam zilnic, uneori chiar în scara blocului, la ușa mea, la etajul patru.
Se aduna tot blocul să vadă ce se întâmplă. Ne opream destul de repede pentru că cei mai bătrâni din bloc mureau de cap și ne hăituiau pe culoare.
În acea perioadă au mai apărut câteva piese: Oare Când , Not A Chance și Infernal Doom. Repetam la greu, dar cariera mea de vocalotobar s-a sfârșit în momentul în care unchiul meu, Adi Popa, ghitarist la Chrom Dioxid, m-a sfătuit să aleg unul dintre instrumente. „Decât să faci două lucruri prost, mai bine unul bine”. Prin urmare, căutam toboșar.
Totul era atât de greu încât mă gândeam să renunț din nou. Dar eram infectat rău de tot. Pur și simplu nu puteam.
INCEPUTURILE TROOPER
În 1995, în octombrie, Iron Maiden au venit în România. Nu puteam să lipsesc. Nici eu, nici Balaurul. Acea zi de 16.10.1995 mi-a schimbat viața. A fost primul moment de conștientizare a ceea ce însemna cu adevărat o trupă.
Al doilea moment de schimbare majoră a fost 17.10.1995, când am aflat că Adi Popa a murit într-un acident. El fusese omul care l-a direcționat pe Balaur să cânte la ghitară, era legătura noastră cu ceea ce însemna rock, dar în primul rând era unchiul nostru. Ani de zile am refuzat să accept faptul că nu mai este. Modelul muzical pe care-l aveam dispăruse. Stăteam împreună cu Ionuț „Oscar” și cu fratele meu discutând diverse lucruri, aducându-ne aminte cât de bucuroși eram să-i cărăm ghitara sau procesorul de la sala de repetiție acasă, sau invers, momente când ne arăta piese noi sau urmăream casete video. Cu rock, bineînțeles.
Stiam că trebuia dus mai departe ceea ce începuse Adi și acum eram mai hotărât ca niciodată să nu mă mai gândesc la abandon. Aveam o misiune.
Printr-o altă cunoștință a lui Balaur am aflat că în blocul de peste drum de al meu locuiește un tip care este interesat de percuție (Ionuț Fleancu). Am mers la el și l-am găsit în garaj, reparând o bicicletă. L-am ntrebat dacă ar fi interesat să ni se alăture în încercarea de a forma un grup, iar răspunsul lui a fost unul pozitiv. De atunci a început totul.
În formula completă de patru am ajuns la concluzia că numele care ne va purta noroc este Trooper!! Prin urmare, în data de 25.10.1995 a luat ființă grupul TROOPER, în componența: Alin – v, Aurelian – gh, Oscar – b, Ionuț – d.
Noul venit avea o voce foarte groasă și într-un moment de … bucurie l-am numit Negative. Dupa celebra trupă Type O Negative.
TROOPER FORVER!
Repetițiile se desfășurau în condiții foarte grele. Bass-ul și ghitara amplificate pe același vechi radio, vocea pe un alt radio, iar tobele erau, de fapt, niște scaune acoperite cu diferite pături, cutii etc, pentru a reda sunete diferite. Totuși aveam un cinel …
Acest gen de repetiție a durat destul timp. Înregistram de fiecare dată ca să auzim exact ce s-a întâmplat în cântare. Ne ajuta mult treaba asta.
Cum era și normal, au apărut piese noi: Lady in Black, Down You Go și Remember Adi Popa. Într-un târziu am reușit să cumpărăm niște tobe albastre din placaj. Eram cei mai fericiți din lume și aveam ocazia să repetăm în sala celor de la Chrom Dioxid. Deși intrasem în sala aia de zeci de ori, acum, știind că Adi este mort, mă simțeam destul de străin. Repetam zilnic ore întregi până nu mai puteam. Între noi patru începuse să se lege o prietenie aproape perfectă. Ne întâlneam zilnic și în toți anii în care am fost împreună nu ne-am plictisit nici o secundă unii de alții.
Negative s-a angajat pe timpul verii și în august a reusit să-și cumpere un set mai bun de tobe. Oscar, de asemenea, și-a cumpărat un bass pentru că cel pe care-l avea era al lui Alexandru.
PRIMUL CONCERT
În 25.10.1996 am avut primul concert la un bal al bobocilor. Exact la un an de la înființare. Am cântat trei piese: Down You Go, Remember și Soldier Of Fortune. Am să țin minte mereu acest concert. 1000 de oameni în sală, luminile care erau îndreptate amenințător spre scenă, apoi am auzit: „Aplauze pentru grupul târgoviștean Trooper”.
Am intrat pe scenă și am cântat cât am putut de bine. Îmi tremurau atat de rău picioarele și-mi venea să plâng încât simțeam că am să cad. Publicul a fost incredibil. Pentru noi a fost un impuls enorm. Trooper era deja cel mai important lucru.
Venise iarna și în sală era un frig cumplit. Eu cu Negative chiuleam de la școală și furam din scările blocurilor covorașele de la ușă, ca să mai antifonăm sala și să o mai încălzim.
Într-o zi era atât de frig, încât, după 10 minute, ne-am oprit și am început să ne încălzim la bec. Nu era suficient așa ca am ieșit din sală și am început să adunăm frunzele din incinta teatrului de vară, am făcut un maldăr imens și ne-am îngropat în el. Tinea atât de cald, încât nu am mai ieșit decât atunci când au apărut ceilalți băieți. Chrom Dioxid nu prea mai repeta așa că în sală se mai aciuase o trupă: Hollyday. În cadrul acestei formații Oscar și-a experimentat capacitățile vocale. Păcat că nu există înregistrări…
După cel de-al treilea concert, am realizat că mai aveam nevoie de un ghitarist. Singurul pe care-l știam era Gabriel Ispas, băiatul profesoarei mele de matematică. L-am sunat, l-am întrebat dacă vrea să cânte cu noi, iar el a fost dispus să încerce. Am repetat puțin dar nu eram mulțumiți deloc. Nu știa nici o piesă cap-coadă și învăța foarte greu. Totuși, următorul concert l-am pregătit în doi ghitariști și așa ne-am prezentat și pe scenă. Era o sală incredibilă. Nu aveam sistem p.a. și ecoul de la stații și tobe se întorcea din peretele sălii aproape intact. A fost un haos total. În toată această nebunie, Gabriel avea impresia că el nu se aude, așa că a dat stația mult mai tare. Simțeam că mor. Am vrut să merg să o opresc dar asta ar fi stricat show-ul. Publicul însă a fost de nota 10 și ne-a ajutat să trecem peste micile probleme.
Eram hotărâți să-l dăm afară pe Gabriel, dar nu știam cum și nici nu aveam un alt om să-l înlocuim.
Primul pas a fost la spectacolul „In Memoriam Adi Popa” la care am mers să cântăm fără el. După ce am cântat am avut ocazia să-l cunosc pe un anume Eugen Ghenciulescu. Este primul om care ne-a spus că dacă avem nevoie de ceva ajutor, sfaturi, muzică să-l căutăm. Am aflat că fusese prieten cu Adi. Pentru o perioadă nu am apelat la ajutorul oferit.
UN NECAZ NU VINE NICIODATA SINGUR
Eu și Negative începuserăm să avem probleme acasă pentru că școala nu mergea chiar bine. (Problemele astea au durat până când am terminat-o…)
Am fost nevoiți să părăsim și sala celor de la Chrom Dioxid, pentru că eforturile lor de a reforma trupa au adus un nou ghitarist, care ne-a înscenat o poveste, apoi l-a pus pe Laurance (vocalul Chrom Dioxid) să aleagă între noi și el. Alegerea nu a fost grea.
Ne-am luat cu greu o altă sală în incinta aceluiași teatru de vară.
NEBUNIA
Sala pe care o primiserăm nu arăta extraordinar, așa că a trebuit să-i sudăm noi gratii la geamuri, să reparăm ușile, să acoperim pereții etc.
Repetam ca nebunii până noaptea târziu, pe întuneric, pentru că nu aveam bec în sală. Rezolvaserăm tot în afară de curentul care ducea la bec. Repetam la lumina produsă de lămpile din stații, trecând din piesele noastre în cover-uri sau improvizații pe teme blues. Pe Gabi nu-l mai chemam de mult la repetiții, dar mergeam pe la el sperând să-l convingem pe tatăl lui, care era electrician, să ne facă niște stățioare, pentru care noi cumpăraserăm deja difuzoare. Promitea mereu că le face dar nu se ținea de cuvânt. Asta a pus capac și l-am dat afară pe Gabi.
Prin urmare eram iarăși patru. Eu cu Negative ne ocupam foarte mult de sală, mergeam zilnic să o curățăm, să mai adăugăm ceva… Era primul lucru cu adevărat important: o sală a noastră unde doar noi aveam cheia. Simțeam că ne aparține. Am început iar să furăm covorașe. Urcam la etajul patru, apoi coboram în fugă și luam toate covorașele. Le scuturam bine și le puneam la noi în sală.
Problema frigului era groaznică. Nu aveam nici un fel de încălzire, iar rezistențele nu făceau față unui reșou. Singura soluție era să dea cineva o fugă să cumpere o pâine caldă de la piața din apropiere și apoi să se întoarcă repede cu ea. Rupeam pâinea și fiecare se încălzea la bucata lui. Când nu aveam bani pentru pâine, băgam un bec în priză și ne încălzeam la el.
Aveam în sală un panou de siguranțe imens. Într-o zi, din motive neelucidate, n-a mai funcționat. Nu pricepeam nimic din el, așa că l-am desfăcut tot și am schimbat parțial siguranțele, adăugând și niște sârme în loc de rezistențe. Totuși nimic. Negative a legat două sârme, chiar la sursă, la un cablu gros cât mâna. În cinci secunde sârmele s-au aprins și s-au topit complet. A trecut mult timp până când un specialist a venit să rezolve problema. Deși în sală nu era curent, mergeam aproape zilnic și pierdeam vremea acolo.
Odată rezolvată problema curentului, repetițiile până la miezul nopții au început iarăși și pentru a doua oară am conștientizat nevoia cooptării unui al doilea chitarist. Soluția cea mai la-ndemână – dar destul de pripită – a fost Alior Neicev, care nu a rezistat decât 2-3 zile. Nu era ce ne trebuia. Prima ieșire în afara orașului a fost în Pucioasa. Era un concert de binefacere, toți banii de pe bilete urmând să fie donați unei case de copii. La concert cântau două formații: noi și Proelium. Eram prieteni cu cei doi membri Proelium (Dragoș Brezoi și Radu Piteș). Ei cântau cu tobe, clape și anumite voci imprimate pe bandă, ceea ce la momentul respectiv nu-mi plăcea. În Târgoviște concertul fusese mediatizat de către postul de radio „Radio D” și de către ziarul „Jurnalul de Dâmbovița”. La concert au apărut și reprezentanții acestora, Victor Mihalache și Eugen Ghenciulescu (vă mai aduceți aminte?). Pentru noi a fost o reală surpriză.
PRIMUL DEMO
Într-o zi am aflat că în oraș a mai apărut o trupă. Multă vreme nu m-a interesat. Radu Piteș, care acum cânta cu Proelium, fusese unul dintre chitariștii acestei trupe. Le-am cerut să ne ajute cu sala lor pentru a imprima un demo (era o sală excelentă, obținută cu pile de toboșarul lor).
A fost primă oară când am primit ajutor din partea lui Eugen Ghenciulescu, rugându-l să ne împrumute un deck pentru imprimări. Am adus tot ce aveam nevoie și l-am rugat pe Dragoș Brezoi să ne ajute la mixer. Am înregistrat trei piese (Trooper s Prayer, Remember și Oare Când?) într-o manieră mai mult live. Nu am fost mulțumiți de modul în care a ieșit vocea, așa că am imprimat din nou, de unde și cele două variante în care există acest demo extrem de rar.
Nici Negative nu a fost mulțumit de prestația lui pe demo, și a decis să se autopedepsească dormind o noapte sub cerul liber, pe marginea de beton ce înconjoară sediul Prefecturii din Târgoviște. Familia lui nu-l sprijinea deloc în alegerea muzicală pe care o făcuse și asta îl întrista și mai mult. Voia să-și demonstreze lui că este foarte bun.
În trei săptămâni piesa Remember a ajuns pe locul I în topul unui post de radio local, Radio Minisat. Totuși înregistrarea nu ne mulțumea și căutam în permanență noi metode de a reimprima materialul în condiții mai bune.
Am început să mă apropii de Radu Piteș. Era un ghitarist care studia, repeta și avea chef să cânte mereu. Într-o zi, când mergeam cu el pe stradă, m-a întrebat de ce nu ne mai luam un ghitarist.
I-am răspuns că avem chiar mare nevoie dar nu găsim o persoană potrivită. S-a uitat în jos și a răspuns că poate ar putea fi chiar el persoana potrivită. Mi-a explicat că a părăsit Proelium și că vrea să cânte cu noi. L-am cooptat în aceeași zi. Era începutul lui 1998.
Radu venise cu instrumentele proprii, așa că aveam pe ce să cântăm, dar sala începea să nu mai fie ceea ce ne doream. Trupa care repeta în sala unde înregistraserăm demo-ul, Cerulean Gates, stătea cam prost la capitolul scule. Prin urmare, am făcut o înțelegere în urma căreia noi veneam să repetăm în sală cu ei, iar ei puteau să se folosească de o parte din echipamentul nostru la repetiții. Totuși, nu am renunțat la vechea sală în mod oficial. Cântam pe o stație închiriată de la Laurance (v. Chrom Dioxid), în schimbul căreia noi îi aduceam produse în valoare de 30.000 lei pe săptămână de la en-gros-ul la care lucra Negative.
Nu eram foarte încântați de faptul că cei de la C.G. foloseau tobele noastre și stațiile fără să contribuie cu nimic la plata lor. Ne-am certat și am plecat din nou în sala noastră. Venise momentul pentru a încerca înregistrarea unui nou demo. Pentru prima oară în cinci. Am înregistrat piesele: Horizons, No Tomorrow, Oare Cănd? și Trooper s Prayer. Normal, experiența noastră era minimă și nu a ieșit nici acum ce trebuia. Cei din C.G. încercau să scape de toboșarul lor și evident rămâneau fără sală. Așa că Laurențiu Popa, ghitaristul lor, a venit cu un nou om, Ionuț Covalciuc, să-l pregătească pe ascuns pentru a prelua postul de toboșar. Le-am pus sala și tobele noastre la dispoziție.
Lucrurile nu avansau foarte repede și ei continuau cu vechiul lor toboșar. Lui Balaur i s-a propus să se alăture trupei lor, ceea ce s-a și întâmplat. Ne-am mutat iar în sala lor, totuși Ionuț Covalciuc repeta în sala noastră.
Am avut primul concert important alături de Iris. A fost magnific. Totuși, greutățile continuau. Am fost nevoiți să dăm stația înapoi din lipsă de bani. În ziua concertului cu Iris, Balaurul primise ghitara Hamer pe care o avusese unchiul nostru Adi. În scurt timp, Balaurul a acceptat să fie și clăpar în alt grup targoviștean, grup ceva mai vechi: Anguish. Acum cânta in trei trupe și toate repetam în aceeași sală.
SFARSITUL PRIMEI ETAPE
Oscar și Negative au hotărât că pentru un ban în plus să dea lecții de bass, respectiv tobe, unor pocăiți penticostali.
Relația dintre Negative și pocăiți se dezvolta foarte repede, dar eu am avut o încredere oarbă în el și l-am lăsat să facă ce vroia. În seara de Paști, după ce am ciocnit un pahar, el a plecat să stea puțin și cu noii lui prieteni. Apoi nu a mai apărut timp de o săptămnă. Pentru prima oară nu apărea și nu dădea nici un telefon. Nu se întâmplase niciodată în trei ani! Ne-am întâlnit într-o seară în oraș. Eram cu Balaurul și cu Andrei, solistul grupului Anguish. Negative m-a chemat de-o parte și m-a anunțat că ar vrea să cânte cu pocăiții. I-am spus că dacă nu afectează trupa este OK. Timid, mi-a răspuns că o să afecteze. În acel moment am început să realizez ce se întâmplă și simțeam cum se rupe ceva în mine. Stiam că pleacă și nu înțelegeam cum, acum, după trei ani de prietenie reală, el nu avea curajul să mi-o spună în față. Stătea cu fața în pământ și repeta: „hai că înțelegi tu…”. Îmi venea să plâng. Nu știam după cine. După prieten, după toboșar, nici acum nu știu sigur. I-am spus că am să-l înlocuiesc repede și am respins violent orice explicație din partea lui. I-am întors spatele și am plecat. Am mers la Balaur și i-am zis: „Negative nu mai cântă cu noi”. Tin minte reacția lui și a lui Andrei. Credeau că glumesc. Când le-am spus și motivul, au amuțit. Am hotărât pe loc ce trebuie făcut. Trooper merge mai departe. Balaurul l-a sunat pe Oscar și l-a întrebat dacă vrea să mai continue în condițiile în care Negative nu mai este. Răspunsul a venit promt: „Da”. În Trooper nu există oameni nehotărâți.
Am luat o casetă cu Trooper și i-am dus-o lui Ionuț „John” Covalciuc. Era într-un bar. L-am scos afară și i-am spus: „Învaț-o repede, de azi ești membru Trooper”. Nu-i venea să creadă. Era bucuros și asta ne-a bucurat și pe noi. Simțeam că schimbarea toboșarului ne-a dat 2 ani în spate. Nu puteam să mă gândesc la altceva. Mi-aduceam aminte atâtea lucruri frumoase: repetiții, petreceri, timpul extraordinar petrecut împreună… totul fusese extraordinar.
Treceam printr-o perioadă foarte grea iar cei care m-au ajutat atunci să trec peste au fost Laurențiu Popa, Marius Bengea și Alexandru „Gaboru ” Nicoloiu.
Popa tocmai îl dăduse afară pe toboșarul lui și vroia să cânte tot cu Negative. Prin urmare, eram două trupe fără tobar. John preluase ambele posturi. Eram mulțumiți de evoluția lui. Anul 99 l-am „pierdut” cu repetiții.
Sala de repetiții ne-a fost luată și acum eram obligați să repetăm în camera mea de acasă.
John venea dimineața și bătea câteva ore zilnic. Când cântam toți, era saună. In 2000 au început concertele în noua formulă. Aveam un repertoriu foarte puternic. În februarie 2000 am organizat concertul de retragere al celor de la Anguish. Deci Balaurul mai cânta doar în două trupe. Seria de concerte organizate de Trooper și Cerulean Gates a durat cam doi ani.
Chiar la ultima tentativă de festival am hotărât să invităm pe cineva din mass-media bucureșteană. L-am invitat pe Lenți Chiriac, la acea vreme realizator de emisiuni tv pe MCM, prezentator la Radio 3 și proprietar al singurei reviste de metal Heavy Metal Magazine. Prin el am obținut o legătură care ne-a facilitat niște prime cântări în București. Dădeam concerte de două ore, două ore jumătate, foarte epuizante.
În aceeași perioadă am format un proiect în care cântam toți membrii Trooper plus Popa. Nu a durat mult.
Lucrurile mergeau bine, dar, la un moment dat, Radu a început să lipsească nemotivat de la repetiții, nu știa piesele noi, nu punea suflet.
Cu mare greutate am obținut de la mama niște bani pentru a înregistra un demo în condiții decente. Radu nu putea fi folosit. I-am propus să ia o pauză să-și rezolve problemele și l-am nlocuit cu Popa. I-am explicat că nu aveam timp și mai ales bani de pierdut și în această perioadă el poate să-și rezolve problemele, majoritatea de factură sentimentală. Popa știa piesele și astfel…
TROOPER
În componența: Coiotu – v, Balaurul – gh, Oscar – b, John – d, Popa – gh, am intrat în studiou. Am înregistrat piesele: Possessed, Majesty, Lacrima, Life&Death, No Tomorrow și Orizonturi (cea din urmă în varianta română și engleză).
Discul a fost susținut și de câteva concerte în această formulă. Totul mergea extraordinar de bine, așa că am decis să rămână așa.
Am cântat din ce în ce mai mult în București și în alte orașe, aceleași concerte lungi și obositoare la care simțeam că murim cu toții pe scenă.
Împărțeam discul pe la fiecare concert și publicul știa piesele din ce în ce mai bine.
DIN 5 AM AJUNS 6
Relația cu Eugen Ghenciulescu ajunsese la stadiul în care i-am cerut să ne ajute cu mașina lui să transportăm sculele și de asemenea să preia postul de sunetist.
În noiembrie 2001 am fost invitați să cântăm la Constanța în cadrul festivalului Metalheart. La spectacol se afla și Lenți Chiriac împreună cu un prieten și colaborator la emisiunile tv și la revistă. Este vorba despre Adi Ilie.
Acesta a filmat ceva secvențe din recitalul nostru, piesa God s Not Coming fiind difuzată la MCM. Au fost cântări în 2001 și pe lângă noi șase mai veneau Gaborul și Marius „Irina” Bengea. Ei ne ajutau să încărcăm, să descărcăm, să montăm… Repetam foarte mult pentru că obișnuiserăm oamenii să audă mereu ceva nou. Aveam un program care depășea 100 de piese.
Din cauza unor tensiuni apărute în trupa Cerulean Gates, Popa a decis să o pună pe butuci. Astfel, Balaurul, Popa și John erau acum membri doar în Trooper.
ADRIAN ILIE
Eu colecționam atunci, ca și acum, tot ce însemna articol, filmări, video, poze… tot ce avea legătura cu Trooper. Ne-am adus aminte că niște filmări avea Lenți Chiriac. Balaurul i-a dat telefon și a aflat că filmările erau la Adi Ilie. L-a sunat și s-au întâlnit. De la această întâlnire a început etapa a doua din viața Trooper.
Adi a decis ca, în funcție de mersul lucrurilor, să ne ajute atât cât se poate. Trebuia să ne adaptăm unor lucruri noi și probabil că cel mai important era faptul că versurile urmau să fie în limba română. Un alt element îl reprezentau instrumentele mult mai bune pe care cântam acum, în condiții mult mai bune și sub îndrumările lui Adi, Geni și Codruț Bendovski. Am pregătit piesele pentru disc și am intrat în studiou. Piesele erau în mare parte compoziții mai vechi, reorchestrate, modificate câte puțin… Dar au apărut și piese noi. Concertele au fost foarte multe și extrem de plăcute.
Am mers mult, prin multe orașe și relația cu Geni era tot mai puternică. Adi Ilie, în limita timpului pe care-l avea liber, venea la toate concertele la care reușea.
Aveam deja trasee făcute, știam unde oprim, unde mâncăm, unde respirăm, totul era planificat.
TROOPER I
În data de 17.10.2002 am lansat primul album: Trooper I. Lansarea a avut loc în București. Întâmplarea a făcut ca, în modul cel mai fericit, lansarea să aiba loc la exact șapte ani de când mentorul nostru muzical murise. Discul l-am simțit ca pe un tribut adus lui. În 15 ani cu Chrom Dioxid, Adi Popa nu a avut șansa de a lansa un disc. L-am scos noi pentru el. Lansarea a fost extraordinară și am decis să mai facem o lansare în Târgoviște și una în Sibiu. Concertul din Sibiu a fost „sold out” cu ceva zile înainte. Intram în anul 2003 escaladând cam toate topurile de gen. Balaurul era nr. 1 în trei topuri, discul era de asemenea numărul 1, cea mai bună trupă tânără, cel mai bun solist vocal dupa Cristi Minculescu, cel mai bun basist… pentru noi nu se putea bucurie mai mare decât asta. 2003 a fost un an în care am cântat mult… și bine, reușind să ne impunem și mai mult. Totuși, lucrurile mergeau prea bine ca să nu urmeze și ceva probleme. Am pregătit la Costinești un super concert, cu efecte pirotehnice, lumini, recital de o oră jumătate, banner imens cu Trooper, totul gândit în amănunt. Au existat probleme la curent și din când în când sistemul cădea sub volum iar monitoarele nu se mai auzeau de loc. Show-ul nostru a fost compromis. A fost un eșec personal, chiar dacă publicul a fost (ca de fiecare dată) alături de noi. Aflaserăm în aceeași zi că există șanse foarte mari să cântăm cu Blind Guardian în Rusia. Faptul că și acest concert s-a dizolvat ne-a demoralizat de tot. Mi-a luat ceva timp să-mi revin. A fost o perioadă foarte grea. Salvarea s-a numit Studio Rock Open Air, un concert foarte mare, organizat de Adi Ilie și Lenți Chiriac la Arenele Romane din București. Concert incredibil. Totul a fost bine. Am făcut un cover după o trupă iugoslavă, Bijelo Dugme, piesa Jugoslavia, unde l-am avut invitat pe Leo Iorga. A fost un moment cu o încărcătură emoțională mare pentru mine. Împărțeam scena cu Leo, om pe care-l admiram încă din perioada când activa la Compact. Eu aveam pe atunci 12-13 ani. Au urmat alte spectacole, emisiuni radio, tv, apariții în reviste etc. În iunie am cântat în deschiderea grupului Sepultura. Înca un vis devenit realitate. Am aflat despre această cântare cu o săptămână înainte. În iulie, la un alt concert tot la Arene, și-a făcut apariția Mihai Godoroja, cunoscut personaj în lumea muzicală, producător al grupului Iris. Mi-a spus că ar fi interesat de o colaborare Iris-Trooper. A rămas că mai vorbim. Propunerea s-a materializat în octombrie, când eu cu Balaurul am înregistrat trei piese pe discul Iris4Motion și am plecat într-un turneu național împreună cu aceștia. Când ne-am întors am început din nou lucrul pentru noi piese. 2004 a fost indiscutabil anul cu cele mai multe concerte. În ianuarie am intrat în studio și am înregistrat două piese Un Singur Drum și Amintiri plus alte 20 de piese în variantă live. Nu au existat niște puncte culminante în acest an, dar cu siguranță trupa a făcut pași siguri pe teritoriul muzicii. În martie 2005 a fost lansat cel de-al doilea disc Trooper: Desant. Pentru acest disc am înregistrat vreo 30 de piese, care, din motive tehnice, s-au pierdut de pe hardul studioului în care am tras. Promisiunea noastră către fani era aceea de a lansa discul în martie. Trebuia să ne ținem de cuvânt, așa că am reînregistrat discul în ministudioul propriu și în martie l-am lansat pe Internet.
TROOPER 10 ANI
În toamna lui 2005 am reușit să organizăm în Târgoviște un spectacol grandios pentru a aniversa primii 10 ani de activitate Trooper. Am făcut ca sărbătoarea să fie completă, invitând pe scenă, alături de noi, toate trupele vechi din Târgoviște. I-am reunit pe toți membrii trupelor, astfel au cântat: Proelium, Hardton, Chrom Dioxid. Cireașa de pe tortul aniversar Trooper au fost bunii noștri prieteni de la Iris.
Începuseră să se poarte discuții despre plecarea lui Geni Ghenciulescu pentru a se alătura familiei sale peste hotare. Soluția a fost Andrei „Banderas” Curătureanu, pregătit de Geni și Balaurul în a prelua postul de sunetist.
A urmat un nou produs lansat pe Internet: Gloria tribut pentru Iris, primul album tribut lansat în România. În 2006 ne-am apucat de compus un nou disc Trooper, acum fiind hotărâți să-l lansăm pe CD. Am decis ca numele albumului sa fie Electric, cuvânt ce reprezenta perfect grupul în acel moment. Au urmat multe concerte și asta nu a făcut decât să ne bucure la maxim.
TROOPER FOREVER
Pentru sprijinul acordat în acești primi 12 ani, echipa Trooper face o plecăciune în fața voastră, a publicului extraordinar pe care până să-l vedem, nu știam că există în România. Istoria continuă și nu se va opri niciodată.
TROOPER înseamnă:
Alin Dincă „Coiotu” – Voce
Aurelian Dincă „Balaurul” – Ghitară, clape, voce
Ionuț „Oscar” Rădulescu – Bass, voce
Ionuț „John” Covalciuc – Tobe, voce
Laurențiu „Popa” Popa – Ghitară, voce
Adi Ilie – Producător, manager
Codruț Bendovski – Producător
Andrei „Banderas” Curătureanu – ex Sunetist
Geni Ghenciulescu – ex Sofer, sunetist
Ionel Dănuț Poenaru – Sofer
Octav Pârcioiu – Sunetist
Discografie:
1997 – Trooper’s demo (în 2 variante)
2001 – Trooper 2001
2002 – Trooper E.P.
2002 – Trooper I L.P.
2004 – Trooper E.P.
2005 – Desant L.P.
2006 Gloria – Tribut pentru Iris
2006 Electric
2007 Amintiri 12 ani box-set
2008 Rock’n’Roll Pozitiv
2009 Vlad Țepeș – Poemele Valahiei
2011 Voodoo
2013 Atmosfera
2016 În ziua a opta
2018 Ștefan cel Mare – Poemele Moldovei
2019 Strigăt (best of 2002-2019)